Chiovi nu paisi desertu (I suspira da me terra)
Maria Francesca Barbaria
124 poesie pubblicate
+ Segui

Chiovi finu finu
e a lavina sta ncuminciannu
a calari di li utteri,
fu lu ventu forti di stamatina
a purtari li negni d'acqua,
mentri lu friddu s'infila nta l'ossa.
U fruttivendulu vannia a Funtanedda
e si ripara di l'acqua sutta u cappucciu
du giachittuni, ca ora sta nfurzannu,
nu ntrasi dintra u cammiu picchi incurraggia
a genti a cattarisi a frutta.
Ma la genti nu nveni nta u vanniaturi,
picchi ora l'acqua sgrizzia a tutti banni
e a tempesta nu nviri a nuddu,
curri a sciumana mezzu i strati,
ringhi li fossa e rumpi i canali.
Nu viri li paracca di la genti
ca currinu dintra a ntanarisi,
ne l'arbuli ca frischianu sutta u ventu
e i pampini parinu ca toccanu nterra,
nu viri i grasti ne balcuna allavangati,
ne i atti murghi ca si gnunianu sutta i machini.
U fracassu di l'acqua si fa sentiri forti,
ora sulu idda ioca mezzu i strati allavangati,
mezzu i curtigghia e vaneddi du paisi desertu
c'ora dormi nsonnu ngninu,
picchi scurà chiuvennu fora
e dintra u cori di la genti chi gghi a dormiri.
©
Tutti i diritti riservati. L’opera è protetta dalla Legge 22 aprile 1941 n. 633 sul diritto d’autore: è vietata la riproduzione, anche parziale, senza il consenso dell’autore.
L'autore
Maria Francesca Barbaria
Commenti (0)
Accedi per lasciare un commento.Accedi
Ancora nessun commento. Scrivi il primo!
